nu-i așa cã-s mai mult decât vierme
nu-i așa cã tulpina-ți mã vrea
nu-i așa cã urcușu-mi cât ferm e
nu-i așa cã-s nebun dar nu prea

îmi urcam turbionii pe frunte
ca pecețile calde și zorii
unde cornul omizii de prun te
adulmecã-n voia ninsorii

de flori albe ca lingura ceții
puneam caii sã freamãte cald
prin columna fântânii ce ți-i
aromitã de voci care scald

m-a topit umbrã palidã luna
în șuvoiul cuvânt centrifug
pe când ultima creanga de-alun a
lãsat urma pe unde sã fug

sau sã curg sau sã mișun cu ora
pe la porți înecate cu var
sau sa cred cã-i duminicã or`a
rupt filele-alt înger curvar

ce-și urca turbionii pe frunte
cu un umed și-nscris legãmânt
cã mirare de-n zile mã sunt e
prea aproape de sol-ul ce-l cânt:

nu-i așa cã am aripi de-o seamã
cu dragonul bãlos fecundar
nu-i așa cã piticul de-s ia-mã
sã m-alinți sã mã crești în za dar

nu-i așa cã și suntem de-o teamã
cât e coarda sãritã la arc
nu-i așa cã sãgețile-n stea mã
aruncã doar sfoara s-o-ncarc

nu-i așa cã celulele mele
fac macar cât e vârful de pix
nu-i așa cã-ale tale lame le
aratã prin lupã nefix

nu-i așa cã nu-s doar crisalidã
din tot roiul pe-a morților șa
de când car menuete-ți din vidã
înghețare-o sã zbor

nu-i așa