pierise-nverzită o nelămurire
iarba geloasă și ea pe-o femeie
încruntată mă mustră mă trage de plete mă iartă
îmi spune nici ochi nici buze nici mijloc
nu au a ei unduire în vânt
nici liniștea ei când crește
las capul tăcând las sufletul alb
mă întind pe firul de iarbă plângând
mă iau floare mă dau liră
mă miră mă miră mă miră
și fluier n-am flaut
și zbor nu am aripi
și cânt n-am cuvânt
și ard nu-nfierbânt
și merg nu am pas
și cer nu am glas
și dor nu am doruri
și doare în mare
și iarba nu-i floare
nu-i măr
nu-i rug
nu e vis
e iarba
geloasă
și mi-s
liră