Se mai cunună fetele-n Ardeal
În ii de spumă înflorind ca merii,
Flăcăi cu plosca chiuind pe cal
Și babe-n poartă lăcrimând durerii.

Ce forfotă e-n curte la băiat!
Se bade bradu-n poartă cum se cere,
Glumește, râde, dar e mort speriat
De parcă îl vor duce la tăiere.

De mii de ani aceleași vorbe spun
Și știu cu toții, rostul ce să facă,
L-au bărbierit , l-au îmbrăcat, și-acum
Mai stau cu el puțin să mai petreacă.

Și soacra mare plânge fără rost
Spunând într-una: musai c-o să plouă!
Când am născut fecioru-așa o fost.
Să țineți minte ce vă spun eu vouă!