De ce nu te prefaci, dar, în monstrul meu la noapte
să-nfigi secreta gheară în pieptul compromis?
Să mi-l sugrumi și colții să zgârie răni coapte
de anii ce prin vene cu tine i-am înscris

De ce nu-mi vii cu șerpii și lupii tăi odată
să-mi ia, nenorociții, scânteia din priviri?
S-o facă foc și pară, hipnoză ce omoară
și algele, și peștii din ude amintiri

De ce atâta teamă când poți, împărătește
să-ți chemi din hău călăii pentru-a mă chinui?

Zicând că-i doar o dramă ce s-a creat orbește
să-mi mai trimiți și-o floare în cea din urmă zi
a vechiului spectacol în care mi-ai dat rolul
cu tot ce se numește „a fi sau a nu fi…”