să-ți spun cum cad zilele una peste alta
între mine și celelalte iluzii
ca într-o groapă comunală
din spate ne împing absențe
deasupra spațiul se închide ca o capsulă
fără grabă ca un fel de tortură respirăm încet
să nu trezim moartea mergând pe spatele ei desculți
vino am o camera cu pereți decojiți
să pictăm în noaptea asta
cu degetul muiat în rănile noastre vii să pictăm
un cer peste el un alt cer si peste el un altul
până va începe să plângă până cand îi vom vedea
mâna odihnindu-se pe inima noastră
lipită de ea indestructibil

ai tăcut? totul ar putea fi o floare galbenă
dacă tu te-ai fi născut mai târziu