visând
la nucul bătrân din fața casei bunicilor
hipnotizat de vântul aiurit neștiind încotro să apuce
ochiul cenușiu scotocește flămând
cotloanele sunt prea bine încuiate
iar cheia
zace pe fundul fântânii
se presupune că trebuia să aducă noroc…

pe pajiștea foii zdrențuite
cerându-și dreptul
albul încăpățânat rămâne atât
mânjit doar de tocul rupt și cele câteva lacrimi de cerneală

o mierlă zgârie timpanul pe marginea minții părăsite
în dans de idei
ca licurici aprinși
plângând că nu-și mai găsesc perechea
- s-a transformat în cântec de greiere