YAHTURI ALBASTRE

Zăpadă celestă proaspăt căzută,
Peste o lume neagră pierdută-n fum,
Dezgolește o inimă ireal de tăcută
Cea clocotind de cuvinte stă pe-un drum

Săpat genial între stern și gândire,
De globule purtând un flux de simțiri,
Născând cenzurat un ocean de iubire,
Cu yahturi albastre și vele subțiri.

Navigând precis, călăuzite de aștri,
Străbat calea dintre a spera și împlinire,
Oglindind persuasiv în ochii-ți albaștri
Schimbarea lui a renunța în dăruire.


Viorica Bota