Sunt trei turle
întinse către cer.
Una e capul și
două sunt brațele
care cer.
Iertare!
strigă,
îndurare!

În jos: picioarele.
Rădăcini
adânc înfipte în pământ
ale unui popor sfânt.

Lăcaș sfânt,
cu voce mută,
unde
doar privirile vorbesc.

Temător,
omul și-a găsit
scăpare...
în adăpostul cald,
țintind către soare.

Iar eu, cu privirea
întinsă umil către cer
în genunchi,
sper...
"Dacă poți privește-mă, Tată,
nu vreau nimic,
căci mi-ai dat totul."