Un bătrân stătea pe-o bancă,
într-o seară...doar stătea...
M-am apropiat de dânsul
și l-am întrebat așa:
-Îmi cer scuze...
poate că vă deranjez...
Aș putea să iau un loc?
Poate-aveți cumva și-un foc...
Mi-a zâmbit cu ochi blajini
și cu vocea răgușită de singurătate
mi-a răspuns:
-Ia loc nepoate...
S-a uitat apoi prin mine
și-am simțit tristețea lui,
Era ca o biată frunză
în bătaia vântului.
Cui să-i plângem? ...oare cui?