Amintiri dintre plumbi


O fărîmă de Dumnezeu este un univers de Dumnezeu.


mîinile istoriei nu mai prindeau nimic,
resturi mute ale unui catarg sfărîmat
ori ale unui piersic doborît de tunuri.


cine trăia atunci vedea cît de mult
te închide viața.


îl am mereu în minte acel timp și-l văd pe Dumnezeu
cum cu piciorul rostogolește zîmbind
cîte un mal de tranșeu pe gîndurile mele.
și mă găsește veșnic dormind la țărmul lumii,
avînd pe piept cuvintele mele.


nu pot să știu nici azi cine m-a dus pe brațe
spre albastru,
rănit roșiatic de limitele firii.