s-a trezit soarele în dimineața asta, mai vesel se pare,
m-a prins de mâna ziua cu toate ale ei, m-a invitat pentru o nouă trăire
pentru care mă remunerează de astă dată cu un zâmbet
pus cu atenție pe corzile inimii în hibernare.

mi-e frig, nu știu de ce i-atât de-adânc în mine iarna cuibărită
și-aș vrea să mă ridic, să-mi pun flanela, să alerg,
dar tălpile se tem să atingă pământul
prea plin cu cioburi se pare…

zboară gânduri aiurea pe poteci pustiite,
cana cu cafea de astă dată-i energic somnifer
și vreau să plâng, lacrimi nu am
și vreau să râd, mă-nneacă plânsul.

tu ai plecat, nu ai spus unde,
te-aș vrea aici și nu te-aș vrea,
nu știu ce vreau, nu pot discerne,
mă-acoperă tristeți eterne.