Prăpăstii de gânduri sub gene
înduioșate prin lacrimi se scriu
și-n cuvinte
mă întorc prin somn către euri
și numai presimțirea lor mă tresare în vis
adăst în răstimpuri în câte-un cuvânt
să-l stăpânesc aș vrea în încleștare surdă
să-l înham
amforă să-l fac dorurilor mele
de prisos foarte sunt vorbele toate
ale nimănui
plutind între mine și mine
ca stelele la dumnezeu în grădină