Aș vrea să mă-nvețe pictura
Un Rembrandt maestru, - să-ți fac
Din carmin și purpură gura
Așa cum ți-a dat-o natura,
Aprinsă ca floarea de mac.
Și taina privirilor tale,
Cu zâmbetul cald și senin,
Și gâtul și brațele goale
Plăpânde ca niște petale
De flori delicate de crin.
Și-aș vrea să mai am, laolaltă,
Talentul de sculptor, copilo.
Și-atunci să-mi răsari de sub daltă
Din marmură, - albă, înaltă,
Frumoasă ca Venus din Milo!
Pe frunte să-ți pun o coroană
De nuntă, din flori de lămâi, -
Și astfel în apriga goană,
A anilor, blândă icoană,
De-a pururi a mea să-mi rămâi!