Numai umbrele noastre pot sta pe șezlonguri în fața nemărginirii!
Eu mă întâlnesc cu tristețea la un capăt de vis,
Scăldată de mareea lunii pline
Și de privirea copilului ațintită spre cer;
Văd urma ta pictată pe scoici,
Cu armonii siderale, cu numere prime,
Și mă joc depănând vise făcute ghem.

Ne vom ilumina unul pe celălalt-
Două locuri goale în Paradis...