Prețiozități poetice 1


Pămîntul duce atîtea sentimente
și mereu natura
își tot schimbă timpul,
precum un șarpe pielea –
ruine,
zei,
amintiri rămîn sub pași
întîmplători.


șarpele nou s-a hrănit
și a plecat spre ochiul
în preajma căruia lumina
a învățat să se preschimbe
în culoare…


oamenii stau grupuri-grupuri,
pe criterii alese de ei,
și își trăiesc gîndurile
numai așa cum știu.


de felul meu sînt un pescar
și am un dor să colind uscatul.
mi-am aruncat năvodul pe moarte
și peste sînii femeii.
ea, obosită, la țărm, stă rezemată de mine
și eu nu sînt să o rezem.


în peisaj cerul a săpat niște șanțuri de carne
și pe ele se mai scurge viață
de la cei care mai luptă.


ea stă rezemată de mine la țărm
și eu, obosit, nu sînt să o rezem…