mi s-a făcut dor nebun de o plimbare aiurea
printre ramuri de cireș înflorit

mai ții minte
când dezbrăcam din priviri luna
aruncând haina ei violetă
peste fața buimăcită a cerului
credeam că așa putem să-i furăm
taina viselor

mai știi
privirea lor oarbă
în timp ce trânteam portiera mașinii
și hârjoneala peste zgomotul surd al avioanelor
mi-ai spus că mă poți urca
pe una din aripi
să mângâi vântul

știi
când te rugam să m-adormi
simțind mirosul trupului tău
amestecat
cu nuanțe albăstrui
aducând a eu

trebuie să mai știi
lacrimile
când s-au împărțit continente
și ne-am luat fiecare
iarba ta
și soarele meu
izvorul tău
și pietrele mele...