E noaptea mult prea prea scurtă
Și sufletul prea negru,
E ploaia prea absurdă
Și mult prea întuneric!

În ceață se ascunde,
Mai mult decât visarea
Un proxim pas, ce pare,
Mai vag decât plecarea

Și parcă o dorință
Se cerne printre gânduri
Când multe vorbe goale
Se zbat în aste rânduri.

Și dacă-aș vrea deodată,
Să urc, acum spre tot,
Spre ultime speranțe
Spre calea de pe urmă,

Aș fi oprit de gânduri,
De simțuri și de fapte
Aș fi legat cu lanțuri
De mine și de noapte...