Aduceri aminte
(Brîncuși)


Și se făcea că…
Eram o bucată
De granit pe masa
Marelui Brîncuși.
Stăteam sfioasă
Lângă meșter
Așa cum, de multe ori,
Îți primeam mângîierile
Transformându-mă treptat din
Cumințenia pământului în
Poartă a sărutului,
Din graniul dur
În amestec de
Argilă și apă,
Luând mii și
Zeci de mii de forme
Dintr-una singură,
Înălțându-mă spre
Infinitul dragostei noastre
Într-un zbor visat de
Pasăre măiastră
Prinsă în colivie și
Îmblânzită cu vorbe
Inspirate de…
Nu știu care muză
Ce se vrea acum
Adormită
Și care, nu mai știe decât
Să învețe mîinile tale
Cum să aștearnă uitarea pe…
Masa tăcerii.