In vapaia a zeci de ganduri
Si in sunet de sirena,
Pescarusi trec randuri, randuri,
Peste marea calma, demna.

Ape reci ineaca malul
Invechit si ars de soare,
La apus se sparge valul
Si in zori, cand noaptea moare.

Sunt si nopti cu ceata densa
Si furtuna in departare,
Cand sub luna cea imensa,
Ochii ti se pierd in zare.

In adanc se scurge lumea,
Pe sub ape incet dispare;
Lacoma esti, marea mea,
Ce inghiti tu, nu mai apare!

Nu inteleg a ta pornire
Si-a ta foame neintrerupta...
Ai motiv de razvratire?
Cine te starneste-n lupta?

Prin pustiul ce-l creezi
Cu a ta nemarginire,
Si pe ape albastre-verzi,
M-as plimba fara oprire.

Asadar, fii calma iara,
Antidot pentru uitare,
Nu lasa vraja sa-ti piara,
Ramai demna, draga mare!