E toamna iar, caci vantul bate plopii,
Si frunzele usor ca pentru nunta,
Si invitatii roz in zeci si mii de copii,
In buzunare rupte se-nfig si se afunda.

Dar cine stie ca-n miscarea lor,
Agita mult si-ucid biata fiinta,
Pustiului lasand in caz de dor,
Fotografia ei ca trista consecinta.

Pe cerul de deasupra se vad ca in oglinda
Nuntasi cu floare-n piept si nemancati la panda,
Ce cad sub canapele, intregii lumi spre pilda,
Pe rozul fals si cinic cand corbul negru canta.

Dar clopotele mari vibrand in groase funii
Si ploaia iute, rece ce o descarca muntii,
Sunt un esec acum; nu se trezesc nici unii,
In rumegusuri zac in stilul lor, infrantii.

Cum nu mai e nimic acum pe strada,
Nici cantec de tambal, nici inima pustie,
Ai zice ca revolta nicicand n-o sa se vada,
Dar tot circu-i rocada … si nu doar teorie.