Aproape liniste ritm efemer echidistant
deplin invins de inimile albe
ale sfintilor din icoanele piepturilor
secerate des de lama cerului,
uneori pulsiuni roz de viata legate
in franjuri plangand ruga nimb
ajustata la nevoile zilei si fermecata
de puterea mass mediei gandurilor,
curand tac deserturile imbucate devreme
in diminetile cu solzi episodici cuneiformi
lasati la ultima vizita extraterestra,
lacrimeaza clipa cu petale albastre
dar aripa sa nu se vede caci e
umbra duhului prim,
nu-i asa ca-i sublim ?
sa fim torte tacute !