Poem cu muchii


Femeie, ești o cîrpă
cu care-mi curăț sufletul,
eu, cel mai bun dintre toți...
năvălește timpul cu impresii din imediat-apropierea ta
ca o umbră menită a fi fără memorie.
albă și udă te întorci la mine
de pe străzile prinse și iubite de noapte…
nici nu te întreb de ce,
doar îți desfac cu mîna tăcerea și bucla de pe frunte.
și doar atît îți spun privindu-te în ochi: nu am putut
să cred melancoliile meteo,
nici versuri ude-n ele nu am putut să scriu
și nici nu cred în lacrimile tale
atunci cînd te-nțeleg sub mișcările de muză,
dulci precum ideile mari de prin poeme
pe care numai poeții le simt.
alte femei pe ploaie nu îmi aduc aminte
să fi iubit vreodată, ori ploaia s-a oprit
ori le-am pus să se îmbrace.
iubito, ascultă-mă, picioarele tale
m-au dezvelit de cer!