mă opresc aici
nebăgată în seamă de nimeni
o veșnicie se toarce străină în mine
e prea tîrziu acum mult prea tîrziu
războiul se sfîrșește chemîndu-mă pe nume
ca o muzică aspră în stepa neîntoarcerilor
ca un ultim tumul de pămînt roșu peste trupuri
pîntec al morții cuibărindu-mi dușmanii și prietenii
frații mei întru ură și rouă de sînge pe scuturi
n-a mai rămas necucerit decît vîntul
și această nebună iubire din noi
duhul runelor zămislitorul ploii mă cheamă
miroase a vin amestecat cu noroi
e timpul ascunderii în alte începuturi