De dragoste


Doamne, nu cred, Doamne,
că sînt dăruit femeii –
carnea crudă și căința
ce se-ntinde îngeri, vouă.
ah, ce dulce-i umilința
care-o plîngi din ceruri nouă !


dar sînt tînăr și puternic,
jarul sfîrăie în miere
și cu barba răspopită
mă închin peste muiere.


fetele cu dinți de pere
cînd mă-mbucă peste umeri,
unde ești să mă lovești?
Tu te mulțumești să numeri !


și ai fost mereu acasă,
cînd Þi-am scris, Doamne, în muze,
sfîrăi, Tată, cînd pe mine se așează
umezeala dintre buze.


să-mi arăți ce fu-n femeie,
de-oi căzni pe palma Ta…
du-mă, Doamne,-n Rai la Tine,
pe ea las-o-n lumea mea !