brusc s-a desprins din mine,
de sub tăceri pitite în secunde gravate pe piele,
o coastă inexprimabil de verde
ce mi-a căzut apatică la picioare
am ridicat-o uimit și… surpriză
când a simțit căldura palmei
a înflorit instantaneu

(“ce năzdrăvănie mai e și asta?”
mi-am zis mirat în timp ce asistam
la involuntara ei metamorfoză…)

mi-am apropiat-o cu teamă de ureche
și cânta pe trei voci
o baladă închinată zeului amor…
am pus-o lângă tâmpla dreaptă
și-am simțit cum îmi sărută
amintirile traumatizate de psihozele maligne
ale insomniei carnivore
mi-am așezat-o sub inima dezacordată
și s-a contopit subit în ea
ca și cum acolo și-ar fi avut,
de când lumea,
sălașul intim

de atunci trăiesc premature epifanii
de câte ori coasta asta
cu a sa undiscovered country
se des_vrăjea la fiecare schimbare a vremii.
acum știu
când am nevoie de tine
te chem de-acolo de sub ventricule,
te țin în palme,
te pun la tâmple,
te așez lângă ureche
și visez…