o stea fără stele căzătoare
un zapis uitat de vreme,
ilizibil, spălat de ploile uitării,
o biblie a îngerilor decăzuți din drepturi,
prăfuită și plină de semne de carte,
doi ochi în formă de clepsidră,
transformă noaptea în două cruci de foc
și-o inimă genial de mare și de albastră
cerșind cu o exactitate infailibilă
milimetri cubi de iubire pe secundă,
așteaptă, stinghere o vorbă bună,
un zămbet cald, ca ceara luminii,
o viață nouă,
pentru a detona
distanțele distante
existente între cerul oamenilor fără căpătâi
și pământul zeilor fără mustrări de conștiință