1.0

cel mai mare eveniment din viața ta
e atunci când (nu) ți se întâmplă nimic -
când te afli într-o cameră, singur
nesigur de ceea ce ești
iar ceilalți te-au uitat, fii pe pace,
din clipa în care le-ai zis “pe curând”
anume pentru aceasta le ești recunoscător
pentru că și tu ai uitat de toți și ești fericit
căci (nu) ți se întâmplă nimic
stai așa, pur și simplu,
cu ochii legați de tavan sau de podea
intrat ca într-o mică eternitate
în care uiți să te uiți la ceas
or să-ți aprinzi țigara
(nu, nu fumez, dar așa, "la general vorbind"...)
or să te gândești la vre-o mare iubire
(care, bineînțeles, nu există)
ce-ar putea să-ți dea sentimentul
împlinirii
dar acum ești (ca și) împlinit
fiindcă nu mai ai absolut nici o vrere,
nu-ți arde să mai pleci nicăieri,
nu te apucă doruri paterne
nici durerea eternă de dinți
nu te mai gândești la oribilul tău buletin
de identitate care, de obicei,
te dă drept un nimeni,
și, culmea! nu te mai atrage
în chingile ei nici o carte care
să-ți amintească de tine
fiindcă știi că amintirea
e o întâmplare dublă
(triplă etc.)
de aceea încerci să te ții
cât mai mult în neștire,
aproape că nu respiri,
ai frică să miști un deget
ori să-ți înghiți saliva
și dacă în acel moment
nu ți-ar deschide cineva ușa
ai fi sigur că s-a produs
marele eveniment.



2.0

totuși, dacă ușa se va deschide
trebuie să ratezi, n-ai încotro
vei intra în realitate
cu iluzia că intri în istorie
și vei face tot posibilul
să fii amabil, să zâmbești,
să arăți o bună creștere
și să dai dovadă de abilitate
în mișcări ca să pară totul O.K.
ba chiar vei încerca să ți-l faci
prieten pe cel intrat
așa, fără a calcula dinainte
foloasele pe care le
vei avea în consecință
abia mult mai târziu
îți vei da seama că oaspetele nepoftit
care stătea în fața ta cu atâta evlavie
și cu atâta ură în oase
era(i) chiar tu însuți
deghizat în Altcineva.


3.0.
resemnat, te lași în voia soartei
căci omul visător nu pleacă oricum
(iarăși te-ai lăsat prins în capcană):
iată, vezi prin el altă față a lucrurilor,
pomenindu-vă așa de-odată, în altă țară
vorbind fluid o altă limbă cu alți oameni
și, tu, ca proprietară a unei case cu turle
ospătând o parte din vagabonzii orașului Chișinău
dar revenind aici, observi că vizitatorul, geamănul tău,
a trișat nemilos pe tot parcursul jocului
și nu ți s-a întâmplat chiar nimic din toate astea
la limita disperării, alungi nălucirile cu șervetul și cauți să faci o mișcare cât de mică, dar reală: să schimbi poziția telefonului, să te așezi pe alt scaun, să deschizi cartea la altă pagină, să-ți prinzi cu un ac de siguranță o nouă speranță la piept, să muți dintr-un loc în altul multe alte mărunțișuri asta așa, ca să ții și tu în mână un sens al vieții cât de mic, dar……
negăsindu-l, îți dai seama că din nou nu s-a întâmplat nimic, iar realitatea crudă e la fel de amăgitoare ca și irealul copt, iar tot ce credeai c-ai făcut până acum era doar imaginația minții tale fierbinți care într-atât de bine trăia în locul tău, încât tu puteai nici să nu exiști secole la rând…
căci totul, absolut totul din ceea ce te înconjura era rodul unei imaginații mult mai bogate care pentru două minute te-a plasat și pe tine
într-un anumit cadru, cam nereușit. .