Impresie dăruită


Oamenii nu se mai grăbesc
spre secretele lor...,


ei se întorc să tacă-n așteptare.


ca niște flori mirabile
tăcerea se înalță
de le sărută gura.


atîta liniște s-a rătăcit în ei,
încît întrezăresc
ghețarii netopiți de cuvintele noastre.


în noapte se întoarce albul lor.


vai mie – cel care nu mai pot să văd
dincolo de ce eu însumi înțeleg!