În sânge – testamentul meu
PaDaS
O ploaie de cioburi ne sfâșie
Cu iubiri pe ale ei vârfuri
Ce pătrund pe fiecare fâșie
Din ale noastre suple corpuri…
Obosiți… prin oglinzi ne ascundem
De priviri, pe unde mai putem,
Să folosim pe inimi frunze de mălin
Ca sângele lumii să-l măsluim
În petale de trandafiri,
Mai dese decât un buchet
Cu al lor roșu de amintiri
Expus zilnic pe-un parchet
Fugit din sufletul celor ce mint
Când spun că te-au iubit
Cu al lor suflet obosit
De-un sânge roșu folosit
De-o plângere de dor neocolit
Ce-n nor al iubirii a poposit
Să aducă aminte lumii secate
De atâtea suflete de iubiri neîmpăcate
Că dragostea întotdeauna cere sânge
Și de aici și nevoia mea de-a plânge
În sânge, în sânge, în sânge…
Lacrimi de sânge ne rumenesc
Ai noștri obraji calzi,
De-o lipsă de sânge amețesc
Și-mi închid ochii o încet,
Dau drumul lacrimilor pe rând,
Se scurg mai toate curând,
Îmi simt tălpile cum îngheață
După căldura sângelui ce pleacă,
Mă ard genunchi de acea viață
Ce trece prin ele și mă atacă
Prin tot corpul cu atâta lacrimă,
Chiar și mâinile acum tac în frig
Dar le văd cum-mi arată: aș vrea să strig,
Iar brațele se lipesc de trup
În speranța unui miracol demult trecut,
Dar eu plâng fără oprire-n prezent
Cu ochii de-un roșu abundent…
Și… deodată mă opresc din plâns
Și încerc să deschid ochii
Obosiți de atâta cald plâns,
Dar nu pot… oare nu-i destulă
lacrimă vărsată peste a lumii covertură?
Acum lumea e curată de al meu sânge
Ce-a fost cândva pentru o singură fată
Însă dat lumii a o aduce la viață,
Dar folosit ca lacrimi de om ce plânge
El a uitat pe tine… iar acum fac adevărata crimă
Și plâng direct din a mea inimă
Cu șiruri de sânge-n lacrimă
Cu amintirea mea de viață,
Mă grăbesc să-o termin iute
A-ți da și ale mele buze făgăduite
Ce cândva ți-au fost dăruite
Alături de privirile mele nemărginite.