Alinare

pentru T.C.
…se făcea că mergeam prin Deșertul Tătarilor
deși figurile noastre se distingeau clar in ceață
nu mai îndreptățeam așteptările nimănui
noi ne-am dorit asta, dar nu bănuiam de ce
se credea că risipisem prin spații de nepătruns
o aură călăuzitoare de aștri
păstrând la întoarcere doar lacrimile
rușinoase, anacronice și absolut irelevante
pentru marea misiune de a ne justifica prezența
în acest spațiu al tuturor posibilităților
însă pentru noi nu exista frumusețe mai clară
ca felul acesta al nostru de a ne dezagrega Marile speranțe
în particule mici de sare iodată (atât de necesară
pentru păstrarea în formă a tenului)
și ai fi zis că nu există scop mai nobil
decât cel de a ne tortura până la epuizare
mințile cu fleacuri existențialiste
eh, poate demult ți-aș fi dat o palmă prietenește
pentru a te convinge de importanța impactului
cu societatea (fie și în persoana mea)
dacă-aș fi știut că-n urma acestei aspre atingeri
am fi găsit exact ceea ce-am pierdut în timpul lungilor ani de bibliotecă
dar tot e mai bine așa….hai să hamletizăm!