Ma aflam prins cu o ureche spre trecut
Si cu cealalta in viitor.
Neclintit picurase timpul
In lacul tacerii, asurzindu-ma.
Cu o singura picatura de timp picurase
Pentru ca a doua ramase suspendata
Undeva intre lac si timp.
Din cauza linistii, vesnicia puse
Stapanire pe ea, si lacul se infiora de atata neclintire.
Si urechea mea surprinse neclintirea
Ca pe o neliniste a trecutului, spre viitor.