seva ta îmi alunecă prin vene
contorsionate de încordare
ramificate spre celulele
periferice ale simțurilor
smulse din somnul bolnăvicios
al monotoniei
goliciunea ta freamătă
în buricele degetelor mele
încleștate de o iluzie
destrămată în pânze de păianjen
forța eului tău pulsează
în miezul fiecărui sâmbure
încununat de viu al trupului meu
încremenit într-o mută așteptare
ești aici în aerul pe care îl beau
cu cana asta ciobită în formă de V
în apa căreia îi respir
chimia pe bucăți
în pământul în care înot
cu aripile frânte de deznădejde
că nu-i pot face și pe alții
să plângă moartea clipelor
scrijelite în amintiri