Balada culorilor


Mă pierd în mine prin oglindă
ca într-un tărîm necunoscut
și cînt rămășița de timp a primei priviri.
la margine de rîu,
găsesc tăcerea-ntregii lumi plîngînd.


n-o mîngîi și merg mai departe,
ajung pe un pămînt al pruncilor
modelat de călcîiele goale.


un lung fior de margini ale firii
mă renaște
și din tăcerea lumii crește lumea.
și plîng,
și plîng plimbarea lumii în ea însăși,
plecînd împreună cu ea.


la răspîntii de drumuri,
un bătrîn îmbrăcat în haine de timp
ne arată calea.
de nu l-aș asculta și aș trage
după mine lumea
pe calea ce n-o arată el,
ce morți și înțelesuri ne-ar mai putea opri?
am merge cîntînd
în toate ideile ajunse la noi...