Poemul Putnei


Nerași din veșnicie,
trec seara către Dumnezeu
pe aleile Putnei.


strigătul satului moare
cu degetele de zăpadă pe o poartă înaltă
și tot acolo, încremenirea lui
se naște...


pe palma rugăciunii lor
îmi cade lacrima –
imagine de ziduri albe
ce nu le voi atinge.


aceste cuvinte mai știu
cum sfîșietor pornește lumina
din veșmintele negre,


doar păsările văd,
trecînd grăbite în munți,
dumnezeirea lor în noapte.


doar, înalte, păsările văd,
trecînd în viteză peste timpul
lumii...