Un nimeni printre atâția alții, o fire calmă și pasivă,
Pierdut în cifre și algoritmi, pierdut în arii insipide,
Ești doar un tânăr mediocru, total lipsit de perspectivă,
Prea demn pentru a te supune, prea laș pentru-a te sinucide.

Biată statuie de granit, ce zaci uitată într-o piață
Cu un orizont îngust în față, ești un nimic în astă lume,
Ești folosit de toți într-una și luat în râs ca o paiață
Pierdută pe o vastă scenă, fără rol și fără nume.

Ce vei ajunge tinere, decât un rob în societate
Revoltat fiind, vezi bine, pe tot ce vezi tu că-i greșit
Pe când mânia e a ta, inclusă în personalitate;
Þi-e frică s-o reverși în jur, de teama de a nu fi lovit.

Deși ești furios la culme, rămâi un tânăr disperat
Total lipsit de perspectivă; te mistui singur, neînțeles
Pe rugul proprie-ți revolte, respins de toți, nemângâiat,
Dar conștient că-i drumul tău, pe care tu ți l-ai ales.