agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-10 | |
aproape am murit pe băncile din parcuri
nu îmi aduc aminte de oameni chiar nimic o robă grea de stele-mi strivește omoplații mă sprijin în cuvinte dar nu mă mai ridic doar scriu țesuturi viu întors pe dinăuntru cu semnul înclinat mai mult în pieptul stâng că îngerii în slavă sunt și mai morți ca mine dacă-ntr-o așa seară nu cîntă beau și plâng un vin strivit în ceruri miroase a fecioară ce și-a născut odorul pe boabele nurlii am învățat măsura pe când n-am fost părinte și astăzi flori mirate m-au întrupat copii mă prind de mâini în joacă alerg pe dimprejur stau arborii în centrul pornirilor curate jumate înger cânt și jumătate beau din vinul scurs pe coapse aproape jumătate o arșiță în aer cum n-a mai fost de mult sau gura mea deodată mă doare prea uscată coboară moi din ceruri mici brațe de copil și îmi răsar ’nainte-mi strigându-mi roșii: tată! dar nu tresar merg leneș cu râset de călău și scutur poala hainei zvârlind în lume pasul pe loc se umple cerul de răni și vânătăi și podidit de sânge în mine cade glasul duc mâna către flintă dar mâna nu ascultă și în cătare ochiul meu e-mpăinejenit stau locului să stea la orizont vânatul se zbate ca un soare de parc-ar fi murit dar nu pornesc mărețe și-nălțătoare fapte ci stau pe-o bancă ruptă și nu mă mai ridic o robă grea de stele-mi îngroapă omoplații și nu-mi aduc aminte de oameni chiar nimic
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate