Sînt pictori, în cer, care lasă
Culorile lor să mai cadă
Pe-aci, pe pămînt, pe acasă,
Și asta se cheamă zăpadă.

Sub bîrne albastre-celeste
Lumina privirii tresare,
Cînd strigătul nostru mai este
Zidit într-o sfîntă ninsoare.

Mai vindem din fumul năpraznic
Al zilnicei noastre redute
Un bon de intrare la praznic
Cînd ninge din stelele mute.

Ninsoarea e-aproape abstractă,
Atîta-i de sfîntă și mare,
Că tronuri sub regi se cotractă
În sinucigașa ninsoare.

Dar, domnule pictor al iernii,
Ce rar te arăți de o vreme
Și noi te rugăm cu vecernii
Și noi îți trimitem poeme.

Pe fiece fulg se citește
Un chip de bărbat sau femeie
Și unele cad îngerește
Și loc își găsesc în muzee.

Vol. "Locuri comune"
Editura Albatros 1986