Desculț prin întîiele brume,
Bătrîn de atîta tristețe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nvețe.

Cu ochii sticlind ca pisica
Să sar pe pierduta redută
Și nici să nu știu de nimica
Din care și viermii se mută.

Adio, prea buna mea doamnă,
Nimic despre noi nu se știe,
Dar sînt proclamații de toamnă
Afișe de pneumonie.

Copii tușesc măgărește,
Bătrînii tușesc, dar tabagic,
La toți tensiunea ne crește
Finalul de veac este tragic.

La cîrmele lor iluzorii
Pun țările oameni de paie,
Trăind sub regimul terorii
Pămîntul e plin de războaie.

La ce ți-aș mai ține iubire
Cînd totul în jur este moarte,
Cînd linia vieții-i subțire
Și nici nu conduce departe.

Mai bine desculți peste brume
Purtînd terfeloage, nu haine,
Să plec pe vecie în lume
Robit pămînteștilor taine.

Adio, e toamnă în toate,
Simt sarea în lacrimi la mine,
Pe buzele mele crăpate
Mai arde-un sărut în ruine.

Dar ce-ți mai spun amănunte,
Esența e dorul de fugă
Prin brumele marelui munte
Cu toți filozofii în rugă.

Și-apoi să se-nchidă de-a pururi
Pădure și noapte și brume,
Să-mi pierd orice fel de contururi
Să merg ca legenda prin lume.

7 septembrie 1986, Paltiniș
Vol. "Locuri Comune"
Editura Albatros