În noapte-am vrut mereu să îmi găsesc iubirea,
Și dimineața roadele să le stropesc cu lacrimi…
Dar seara-aș vrea să-mi ocrotesc dragostea,
Dragostea ce s-a ivit între-ale noastre inimi;

Þin minte, o stea pe cer a luminat din prima clipă
Când m-ai privit în ochi și zâmbetul când mi-ai răpit…
Atunci, chiar inima n-a mai bătut în tindă,
Ci soarele-a răsărit căci m-ai plăcut.

Apoi, când râul tinereții ne-a spălat fruntile
Și necazurile n-au încetat a ne privi,
Atunci în doi am călatorit pe apele vieții,
Luptând cu apriga soartă ce ne-a-ntors carțile…

Ochii tăi și inima mea au fost mereu un trup,
Lacrimile mele-supararea ta aceeași mare ce ne-a umezit sufletele,
Aceeași bucată din lună ce ne-a luminat chipurile,
Aceeași ploaie ce durerile ni le-a-ngropat în nisip…

Acum suntem veseli, trăim din fericirea noastră,
Zâmbim fiecărui trecător ce pașește pe cărarea albastră,
Cărare pietruită de două suflete mereu apropiate,
Cărarea destinului ce-amandoi am pavat-o cu nestemate!!!
15.05.2005
- Andrei Comăneșteanul -