un bob de ploaie

șoptește florii de tei

într-o ceașcă de ceai





p.s.nu am fotografie, mi-aș fi dorit să fiu fotografie pentru a surprinde pictural o clipă formată din boabe de ploaie căzând peste abia inflorite frunze de tei, lângă un parc ce emană o aromă de verde jilavă, nădușitoare... imaginea se schimbă, vizualizezi dincolo de limite un pervaz de balcon al unui bloc turn cenușiu, pe marginea căruia stă doar o ceașcă în care a scăpat din ochii strecurătoarei o floare de tei trăindu-și roșiatic ultimele idei și, ca un ultim omagiu de îndrăgostit efemer, lângă ea moare în cercuri concentrice un strop de ploaie...și restul este tăcere picurată imponderabil...

care te confruntă cu sine, cu speranțe, cu iluzii, cu regrete, cu amintiri

a cui e ceașca?