pentru că mă-nvart de-o bucată de vreme
din ce în ce mai rar aproape din ce în ce mai rar departe
știu doar că undeva între noi e un răspuns cu multe zecimale
nu pot fi exact eu nici exact tu
în schimb
capătul ar putea fi spre dimineață
cand roata mă trece jumătate albă
jumătate noapte un pi încheiat utopic la două raze
sau n-ar putea fi
deloc

nu mint decât spre seară un zâmbet
uneori mai ung balamaua vreunei poezii
cât să nu scârțâie prea tare
cât să nu tacă prea mult
destul să m-auzi când vin acasă
adunându-mă punct de pe același drum al cuvintelor
dar asta nu se pune decât orientativ
ca referință neinerțială

*
de la fereastra ta deschisă alb
versul își face de cap veselindu-se cu nostalgia
rotunjind calm o poemă cuminte