cu mii de aripi câmpul se răstoarnă
din verdele cu abur mai dintâi
trecut prin ce știam a fi doar iarnă
lăsată ca zălog la căpătâi

și ce noroi pe cânt avea-vom încă
din fost și-adânc vulcan urcând la fel
doar glasul tău făramițând prin stâncă
îl va ascunde-n flori de musețel

e-atâta vale-n mine mai târzie
de-i primăvara mea și-i de ajuns
cât verii toamna iarnă înspre zi e
pe-acolo ceasul rău n-a mai răspuns

și mii de ani crescut-au zbor de fluturi
îmi povestești cu dunga de creion
când fire de mătase ți le scuturi
pe solzii mei de zmeur galanton

de-acum și pielea-mi va intra în matcă
sa curgă-n maluri dulci peste pelin
uitând șuvoaiele de mult păcat că
cenușa-i resorbită cristalin


să vină dar cernite preotese
să fiarbă pe altare bulion
alți zmeuri smulși pe unde sânge iese
vor umple-al lor ceaun
la tele-don...