Bătăi de inimi plânse se pierd în depărtare
Și-amară mi-e povestea, de lacrimă și viers;
Prin ani de nebunie si jale picurândă
Icoana amintirii s-a ofilit, s-a șters...

Cuvintele-mi ard gura și limba-mi e cenușă;
Din ochi albastrul curge zadarnic pe obraz.
E prea târziu, iubito, să mă săruți pe frunte:
Pământul mi-e odihnă sub cetină de brazi...

Mi-a fost iubirea focul ce arse până-n capăt,
Durerea-mi fu ca gheața, prin carne, pân'la os.
Vor trece nopți și zile prin chipu-mi rece, rece
Și nimeni nu va spune că sunt un mort frumos.

De-acum, târzia clipă, doar ea mă va cuprinde
Șoptindu-mi friguroasă că sunt al ei pe veci;
Da, te-a învins, iubito, supremu-mi sacrificiu,
Și-n ale tale palme-mi sunt mâinile tot reci.

M-am răzbunat pe mine, prin nașterea-mi în moarte
Și-n gând îmi răsăriră flori albe de cristal;
Trecură temeri aspre și bucurii mărețe
Prin multe necuvinte, ca valul după val.

Săpă în mine brazde iubirea blestemată,
Mă arse fierul roșu al dragostei din trup
Și-n haosul ce-aievea mă prinse ca-ntr-o cușcă
M-ai azvârlit, iubito, ca trântorul din stup...

Acum... este tăcere... orbire... neființă...
Flori palide de gheață în geamuri se topesc...
Îmi curg în flăcări lacrimi pe chip și-adânc în suflet
Căci glasul tău îmi cere să mor și să trăiesc.
-------------------------------------------------
A fost, a fost odată, a fost ca niciodată
Iubire. O iubire ucisă pe nedrept
Și-o inimă pierdută în visuri ne-mplinite
Murind, ea, cea din urmă, în carnea unui piept...