Doamne, oare cum ai sä ne judeci
La sfîrsitul lumii pe noi
Ce-am ostenit umblînd
Cu desaga de vise în spinare ?
Bieti peregrini prin tinuturi
Lipsite de soare,
Ce n-am putut sä ne zidim
Mäcar o casä.
Si cärämizile tot ude
Ne-au rämas
De lacrimi si sudoare.
Pe noi cei
Osînditi la neuitare,
Ce-am plîns durerea lumii
Cu sufletul schimbat,
În bulgäre de sare.
Pe noi, de care mult s-au lepädat
Înainte de-a cînta
De trei ori cocosii,
Läsîndu-ne sä suferim
De cea mai cruntä boalä
Ce duce cätre moarte
Si care-n limba pämînteanä
O mai numim singurätate.
Oare si tu ai sä ne päräsesti
Läsîndu-ne singuri pe cruce ?
Sau fiindu-ti milä
Cä pînä acum nici n-am träit
Ai sä ne nasti
A doua oarä ?