Patima orasului zglobiu infioara
Vantul cald, soaptele poleite de seara
Chipuri smerite de sfinti fac semne obscene
Cu mana: sa tac! Ramaneti in pereti.. alene!
De ce nu coborati din lumea zgariata, simpla
Sa descifrati misterul suvitei rebele pe tampla
Spuneti-I ei sa nu-mi incripteze vorba sagalnic
Predictibil sa-mi torc basmele, darnic
Adunat intre frunze de ceara, glasul mi-e mic
Sa rimeze cu inima sau cu lumanarile-n sfesnic
De ce vesnic sunt pios cand intr-un taverna
Zbor printre cruci, pacatele-mi cern
Din aripi cumparate c-o dimineata-nainte
La popa-n altar pe-un pumn de cuvinte.
E doar gustul dorintei trupului ars
Istovit cautand mirabila iertare, fals
Plangand neputinta de-a ingropa mai mult
Visele altora in lacasul de cult.
Doar eu ma trezesc ca si altii alene
Sa-I iert pe sfintii ce-mi fac semne obscene
Fac gropi mici la umbra de vesele vitralii
Ascund prejudecati demne, ma satur cu psalmi
Casa ta Doamne, are-n ziduri mai mult decat plans
E cladita pe noi, pe cei ce-au crezut si s-au strans
Adunati pentru puterea de-a se salva fiecare
Rataciti in durerea ce insusi ne doare
Ajuta-ma sa urc vesnic pe peretii tai reci
Sa zambesc totdeauna intre apostolii seci
Sa fac semn gloatei multe sa iasa afara
Sa rada, sa uite durerea si mirosul de ceara
Aprind o lumanare in al tau nume
Doamne, iarta-ma ca ma tin de glume
Te iubesc ca pe toti!