priveliște cu pomi și becuri de doi bani
monstrul se odihnește la amiază
cu picioarele bine înfipte în asfalt
și cu veșnicii ochelari de întuneric pe ceafă
e cald după cum se vede
trenurile lasă în urmă duhori de diamant
din gâtlejele arse oamenii scuipă regește peste tot
ne zboară imaginile pe la urechi
vâjâind ca vijelia
sau ca tălpile tale într-un plesnet ireal
ne învârtim în puncte și gări de cenușă zâmbind
ca și cum ar fi trebuit să ne pese
străzile se răsucesc acrobat
cu fețele pline de fard ale călătorilor
la lumina lumânării suspendat
rămâne obrazul monstrului mut
rătăcit printre frați