zidurile s-au prăbușit
de-acum
camera e numai
în mințile noastre

ea
stă ca pe cruce
înfiptă în pupilele noastre
își trage limfa
din sângele nostru
abject / cu fiecare clipă
trecută
îți pasă tot mai puțin

&

de-asta
încăperea mi se pare
mai goală

acum port zi de zi
pereții în spate
pe drumuri irespirabile
și seci


mă văd uneori în asfalt
ca-ntr-o oglindă