Peste petale de vișini
Curge neîntrerupt sângele păcii
Dintre noi
Amalgam de tristeți
Înverzite în iarba proaspătă
Murdărite de țărână uscată
Plonjate în tril de privighetoare
Risipite în mușuroaiele furnicilor
A izbucnit
Șuvoi de oțel incandescent,
Jocul delirant al focului
Spațiul abisal înfometat
S-a redus la buzele noastre
Pe o hologramă comemorativă.

A înserat din nou, banal și jalnic
S-a stins chemarea dulce prin câmpii
Și-n flăcări negre urlă vântul
Sacru,
Suspină ulii-n cuiburi drăgăstoase,
Nechează corbi prin pulbere de stea
E ora noastră-acum
Iubito!
Da!
Te strigă aceleași patimi
Ancestrale...

Laptele din sânul primăverii
S-a îndulcit cu sânge
Sunt mai mult singur decât trist
Și nu știu să înot în șuvoi de lacrimi
Nici să-mi regăsesc rămășițele plutinde
De creier pârjolit,
Dar suflul păsării phoenix
Exultă din sângele sufletului
Nostru
Ucis de coșmarul situațiilor limită;
E aceeași energie a ghioceilor
Conservată în pântecele tău
Glorios ca o corabie
Naufragiată...

Tac
Pentru dragostea noastră
În Poiana Primăverii
E prea târziu pentru lumină
E prea devreme pentru întuneric
E mult prea mult freamătul mestecenilor
Acum,
Și-n unduirile izvoarelor
Sufletul se răcorește adânc
Precum ieri
În pletele-ți senine și nebune