Fantomatică și translucidă,
Lumina unui felinar se pierde-n noapte.
Melancolică,
Mă cuprinde o melodie stranie,
O melodie nemaiauzită ce vine din adânc ...
Alerg cu părul despletit
În frigul tăcutei nopți eterne a tristeții,
Alerg în neștire înconjurat de imagini fantastice de paradis,
Alerg printre particule reci de lumină stelară,


Alerg ...

E liniște acum în mine ...
Calm, poposesc în lumea esențelor.
Universul e instabil și eu,
Încerc să-i descopăr stabilitatea.

Urmărit de propria mea existență
Caut un refugiu în etern
Dar căutarea mea n-are sens
Și nici măcar direcție definită.

Îndeplinindu-mi menirea impusă, alerg
Alerg pentru că altceva
Nu știu să fac,
Nefiind instruit de nimeni.


Tăcere ...
Tăcere de cristal se lasă la infinit.
Felinarul,rămas undeva în urmă,
Se pierde neputincios în noapte.
Noaptea elastică, totală,
Pune stăpânire pe tot ce mă-nconjoară.
Eu însă rezist fiindcă mă detașez de realitate
Și înving strângând din dinți
Durerea supremă a materialului.

Poezia infinitului mă fanatizează ...
Alerg acum mult mai ușor.
Universul mă trage în direcția absolutului cu forțe nevăzute,
Și eu nu trebuie decât să mă concentrez asupra mea
Și să întind mâinile.
O lumină orbitoare mă învăluie.
Închid ochii zadarnic.
Intrând în împărăția luminii, viteza mea nu are limite,
Iar eu mă simt particulă a universului ...