Aplaudă cine vede și mai aplaudă cine poate



Unui om obișnuit am spus: să fii amantul
depărtărilor din noapte...


și cel mai bine în lumea aceasta este să exiști
cînd pesonala neființă rîde
de misterele memoriei de pămînt.


tu să știi că în cer nu este memorie...


aici soarele se destramă în picioarele
care aleargă
în ochiul ierburilor, în adierea
respirărilor reciproce,
care închid pleoape și șterg ușor urme...


tu să știi că apele cele mai curgătoare
sînt acelea care îți potolesc setea.


printr-un cerc de foc, leoaica din noapte
face salturi mortale
pe tot parcursul luminii.


ehei, cîte cuvinte în spectacolul acesta,
mi-ar fi cu neputință să le cobor pe toate
pe brațe, a zis el.


pieptul meu rece era de neatins...